Am pregătit o rețetă simplă și aromată, în care ceaiul joacă rolul principal.
Este vorba despre un chec pufos cu mere, aromat cu ceaiul de fructe Mixitea – Winter Magic, plin de mere uscate, portocală și scorțișoară. Aceleași arome se regăsesc atât în compoziția checului, cât și în glazura delicată de deasupra.
Ceaiul este infuzat mai întâi în laptele folosit în aluat, iar bucățile de fructe din ceai pot fi adăugate direct în compoziție. Acestea devin moi la coacere și oferă checului o textură interesantă și un plus de aromă.
Glazura simplă din zahăr pudră, suc de lămâie și ceai completează perfect desertul.

Ingrediente
1 măr mare (ras, aprox. 180 g)
2 ouă
80 g zahăr brun
80 g făină de migdale
150–200 g făină albă
100 g lapte
3 lingurițe ceai Mixitea – Winter Magic
20 g ulei vegetal
½ linguriță scorțișoară măcinată
coaja rasă de la ½ portocală
½ linguriță praf de copt
½ linguriță bicarbonat de sodiu
un praf de sare
Pentru glazura de zahăr:
100 g zahăr
100 g apă
2 lingurițe ceai Mixitea – Winter Magic, infuzat în 200 ml apă fierbinte

Mod de preparare
Începem cu laptele aromatizat: adăugăm cele 3 lingurițe de ceai în lapte, îl încălzim până aproape de punctul de fierbere, apoi oprim focul și lăsăm să se răcească complet.
Între timp, curățăm mărul și îl radem pe răzătoarea mare.
Într-un bol, amestecăm ingredientele uscate și adăugăm coaja rasă de portocală.
Separat, batem ouăle cu zahărul până devin spumoase. Adăugăm treptat uleiul, apoi laptele răcit, infuzat cu ceai.
Cu ajutorul unei spatule, încorporăm ingredientele uscate. Recomandăm să păstrați toate bucățile de ceai în aluat — fiind un ceai de fructe, acestea devin moi la coacere și oferă checului o textură interesantă.
La final, încorporăm mărul ras.
Turnăm compoziția într-o formă de chec și coacem în cuptorul preîncălzit la 180°C, timp de aproximativ 50 de minute. După coacere, lăsăm checul să se răcească.
Cât timp se coace, pregătim glazura din ceai, suc de lămâie și zahăr pudră. Ceaiul rămas îl putem savura alături de desert.
După ce checul s-a răcit complet, turnăm glazura deasupra și, dacă dorim, îl decorăm cu felii de măr.
Poftă bună!




